Pruncul descurcăreț și blestemul împărătesei

A fost odată ca niciodată o împărăție vastă și bogată, unde fiecare copac și fiecare ogradă era plină de fructe și legume felurite, pentru toate poftele. Acel tărâm magic se numea Merindor.

Însă împărăția fusese lovită de-un mare necaz. Printr-o fărădelege a naturii, împăratul rămăsese fără împărăteasă. De frica lipsei unei mame în viața copilului, împăratul se căsători de îndată și liniștea fu readusă la viață în împărăția Merindor.

Împărăteasa cea nouă era frumoasă nevoie mare, cu un păr lung ca de abanos, piele albă ca porțelanul și buze roșii ca fraga. Dară sufletul îi era plin de gelozie. Se pare că cel mic primea mai multă dragoste din partea împăratului decât ea. Așa că se gândi o dată, se gândi de două ori și își dădu seama ce era musai de făcut: să se răzbune.

Oricât își iubea pruncul, împăratul dădea crezare întotdeauna vorbelor împărătăsei. Ca atunci când i-au fost alese cele mai fine țesături pentru hainele de împărat, sau ca atunci când se hotărâse ce mâncăruri să apară pe masa ospățurilor regale.

De data asta, avea să-i dea crezare din nou. Vorbele împărătesei ajunseseră la urechile lui, într-o amiază cu soare.

- Dragul meu împărat, dau crezare că pruncii cu vârsta până într-o primăvară nu au voie neam să mănânce fructe. Sunt prea dulci. Ce-o să ne mai facem când feciorul n-o să mai pună gura pe legume? E păcat de belșugul împărăției noastre.

Și Măria ta ai dat vorbă printre servitoare să-i umple mesele cu fructe din cele mai arătoase, pasate și servite spre a le mânca…

- Până azi! De acum încolo, dacă așa poruncești, pruncul va mânca numai legume! Cele mai mari, mai arătoase și mai zemoase legume din tot Merindorul!

Și uite așa, micuțul primi cele mai bune legume din toată împărăția, dar nu voia să mănânce deloc. Nici pasate, nici în zeamă, nicicum. Împărăteasa începuse să răspândească vorbe cum că pruncul e blestemat.

Și uite așa împărăția fu din nou lovită de necaz. De astă dată, împăratului îi era frică să nu rămână fără prunc, așa că dădu sfară în țară să vină cele mai pricepute vrăjitoare ca să dezlege blestemul.

Veniră de prin toate împrejurimile și de departe, de prin alte tărâmuri, cele mai cunoscute și mai pricepute într-ale vrăjitoriei. Feciorul bău ceaiuri medicinale, fu spălat în apă chioară de trei ori pe zi, pielea îi fu îmbălsămată în cremuri de rostopască și alte verdețuri, dară blestemul încă rămânea în picioare.

Împăratul era supărat nevoie mare, toate vrăjitoarele au fost izgonite, numai durerea din sufletul său ba. Cel mic părea să se simță din ce în ce mai rău cu fiecare zi care trecea. Una dintre servitoare decise să-l ia cu ea în bucătărie, poate mirosurile de mâncare cu legume i-or face poftă.

Îl înfășă și-l puse într-un colț din cameră, în timp ce se apucă să prepare o zeamă de legume cu verdețuri scumpe, aduse din tărâmuri îndepărtate. Gătea de zor și fura priviri și de la fecior, care părea odihnit în ciuda lipsei poftei de mâncare.

Decise să taie câteva fructe pentru împărat, ca să-i întrețină obiceiul de-a se înfrupta de-un platou de fructe înainte de fiecare ospăț. Tăie piersici, mere și pere și le așeză cu grijă pe o frunză. Apoi așeză și legumele pentru zeamă lângă platou. Între timp, împăratul veni și el în bucătărie ca să vadă de ce durează atâta amar de vreme pregătirea mesei.

Când colo, își găsi pruncul înfulecând de zor piersici, mere, pere, în timp ce bucătăreasa gătea și îngâna o doină. Pornit să certe servitoarea, împăratul observă că pe platoul pe care se aflau fructele erau și câteva legume, pe care cel mic le savura împreună cu fructele.

Blestemul fu dezlegat, pofta celui mic reveni, la fel ca zâmbetul de pe chipul împăratului. Vesel nevoie mare, se duse înapoi la împărăteasă să-i dea vestea cea bună. Mare îi fu mirarea când văzu că împărăteasa se transformă în Muma Pădurii.

Își dădu seama pe loc că ea îi puse gând rău feciorului, așa că o izgoni din împărăția sa pentru totdeauna. Cu blestemul ridicat și cu pruncul fericit, împărăția reveni la normal. Și în cinstea sănătății celui mic, împăratul ținu un ospăț mare, de trei zile și trei nopți.

Și trăiră cu toții fericiți până la adânci bătrâneți.