Cei trei crai de la apus

Undeva departe, într-altă parte a lumii decât a noastră – și poate și în alte vremuri – se găsea o țară binecuvântată de soare. Atât de mult iubea soarele acest loc, încât tărâmurile sale erau primele peste care răsărea dimineața, când se ridica el deasupra munților ce mărgineau ținutul. Dragostea soarelui îi oferise țării ăsteia bogății nenumărate: păduri întinse, pășuni bogate, câmpuri roditoare, animale darnice. Iar oamenii, respirându-i aerul curat și înfruptându-se din roadele curate ale naturii, erau și ei sănătoși, forțoși și isteți din cale-afară. Și domnitor peste astă țară era un crai, pe care-l vom numi pur și simplu Craiul.

Înțelept și iubit de popor, Măria Sa avea trei fii: Bio, Eco și Natural – doldora și ei de frumoși și deștepți, temei pentru care fuseseră însărcinați cu cele mai de seamă dregătorii într-ale gurii, ale naturii și ale corpului. Dar feciorii mai aveau ceva, hărăzit de ursitoare încă de la născare. Crăișorii aveau și mare trecere la popor: toată lumea-i știa și vorbea de ei. Pe lângă că făceau treabă bună în țară, toate fetele îi iubeau. La baluri, nu era mândră să n-o invite crăișorii la dans.

Cronicarii se țineau după ei, să le închine povești. Pictorii la fel, să-i zugrăvească când stăteau târziu în palate, la tabinet sau pasență cu alți prinți și prințese. Numele lor era pe toate gardurile, iar meșteșugarii și negustorii făceau versuri despre ei, numai de și-ar vinde marfa mai bine. Dar, unde-i dragoste, e loc și de ciudă și ranchiună. Unii oameni cu felurite supărări, ce n-apucaseră a-i judeca bine, nu-i aveau neam la inimă pe frați! Și cum șușoteala de la colțuri farmecă lejer urechile, lumea începu mult să vorbească. Pricinile fiind ba că numai gura e de ei, ba că sunt peste tot, ba că de fapt alții ar face treaba bună în locul lor, ba că oricine s-ar pricepe mai bine ca ei.

Și iată-l așadar, nu peste mult timp, pe Craiul cel bătrân și înțelept, cu lumea cătrănită, strânsă grămadă la Curte și strigând cu năduf: „Nu mai vrem crăișorii! Să ne lase crăișorii!”  În zadar încercă bătrânul Crai să-i lămurească și să-i potolească; gloata rămase neînduplecată. Într-un final, cu inima frântă și prăpădit sufletește, Craiul luă singura hotărâre ce putea să împace poporul. Cei trei fii ai lui, dragii lui Crăișori, vor pleca pe calea pribegiei, în surghiun, oriunde încotro vor vedea ei cu ochii.

Luându-și adio cu lacrimi în ochi de la tatăl lor, Bio, Eco și Natural plecară așadar pe singura cale cu putință: spre apus, urmărind mereu soarele, că doar va ști el încotro să-i călăuzească. Și ce să vezi? Prin orice loc trecură, lăsară ceva în urmă. În Pustia cea Pustie, reînviorară țărâna, aduseră îndărăt albinele și făcură pădurile să se reițească. În Taigaua cea Înghețată, refăcură pășunile, stoarseră alifii din unsoarea animalelor și făcură oamenii să îndure mai bine frigul. În Valea cea Potopită, sădiră copaci de-a lungul râului, făcură albia mai statornică și opriră viiturile să mai vină atât de mânioase. Oriunde ar fi mers, lumea se ruga de ei să stea să-i cârmuiască. Dar gândul fraților pribegi tot spre casă le fugea necontenit. Până într-o zi, când un sol le aduse o veste cumplită. Tatăl lor, Craiul, își număra ultimele zile înainte de venirea sorocului. Pentru Crăișori nu mai era acum niciun dacă și cu parcă, trebuia să se întoarcă acasă, oricare-ar fi primejdia.

Și ținându-și fețele acoperite cu năframe, iată-i ajunși iarăși acasă. Doar că numai a casă nu mai arătau locurile. Pășunile pustiite, pădurile uscate, cerul cenușiu, aerul înăbușitor. Iar copiii vai... tușeau întruna, aveau bube pe față și burțile le semănau deja cu ale părinților și bunicilor. Iar când ajunseră la curtea palatului tatălui lor, mare mirare! Aceeași grămadă de oameni strânsă grămadă, dar de data asta necăjiți cu toții nevoie mare.

- Nu-i a bine, destăinui un om fraților, fără a-și da seama cu cine vorbește. A venit mai întâi să ne dreagă țara boierul Pesticid! Apoi baronul Conservant! După care vornicul Ultraprocesat! Ducesa Emisia de Gaze! Contele Hormon de Creștere! Vai și amar! Mult mai bine era pe vremea lui Bio, Eco și Natural!

Auzind aceste grozăvii, cei trei frați își croiră cale prin mulțime și intrară în palat, unde tatăl lor zăcea la pat neputincios. Când îi văzu, Craiul se lumină dintr-odată la față și ca prin minune își reveni, cu lacrimi în ochi îmbrățișându-și feciorii. Și cum se ridică în picioare, își luă de mână băieții și ieși pe balcon, unde lumea chiui de bucurie întruna să-i vadă din nou la față. Iar când Craiul dădu de veste că va lăsa împărăția spre cârmuire celor trei Crăișori, chiuielile lumii durară trei zile și trei nopți, știind că țara va redeveni la fel de strălucitoare ca înainte.

Și într-adevăr, nu la mult timp după ce se puseră frățiorii iarăși la treabă, țara se înzdrăveni la loc. Bio avu grijă de tot ce înseamnă de-ale gurii, ca bucatele să fie crescute cum trebuie, doar în pământ și-n natură. Eco se îngriji ca toate aceste treburi să aibă grijă să nu mai vatăme pădurile, pășunile și animalele țării. Iar Natural văzu ca toate alifiile și zemurile cu care poporul se ungea să ajute pielea, ci nu s-o roadă.

Și mai mult decât atât, rămânând prieteni și cu toți ceia din celelalte locuri cotrobăite de dânșii în pribegie, au lăsat legământ că dacă și alții or avea nevoie, ei vor veni să ajute.

Și aceasta a fost povestea celor trei crăișori de la Răsărit care au revenit acasă și s-au întors Crai de prin tărâmurile Apusului.