Blestemul laptelui proaspăt și feciorul cu pielea de porțelan

A fost odată ca niciodată un împărat care avea un fecior cu pielea albă ca de lapte. Povestea spune că pielea lui părea de porțelan mulțumită laptelui de vacă de la cele mai falnice vaci din împărăție, cu care a fost hrănit încă de la o vârstă fragedă. Veneau oameni din toată împărăția și de prin împrejurimi ca să îi admire pielea albă și părul de aur.

Împăratul mândru nevoie mare ținea ospățuri în cinstea feciorului, care se lăsau cu petrecere până în zorile zilei. Toate împărățiile de prin împrejurimi auzeau de aceste ospățuri și de lungimea buclelor blonde, și de strălucirea chipului de porțelan. Toată lumea voia să fie martoră existenței unei asemenea ființe angelice. Însă unii aveau alte planuri...

Într-o zi la ușa împăratului, în miezul zilei, o vrăjitoare îmbrăcată într- rochie neagră îi călcă pragul împărăției.

- Îndrăznești să calci în împărăție fără voia mea?

- Măria ta, poposesc înaintea-ți pentru a-ți cere ajutorul.

- Piei de aici zgripțuroaico, cum îndrăznești?

- Umblă vorba prin sat că împărația ta e cea cu feciorul cu pielea de porțelan și părul de aur.

- Carevasăzică sătenii au început să vorbească. Și dacă așa ar fi, ce-i cu asta?

- Ajută-mă și vei fi răsplătit pe măsură. O singură șuviță de păr îmi va fi de folos pentru poțiuni.

- Piei de aici, zgripțuroaico! Nu-ți dau nici măcar un fir, d-apoi o șuviță!

- Atunci fie ca fecioru-ți să nu mai poată bea nici măcar un strop de lapte de vacă. Să se șteargă de pe fața pământului orice poftă de lapte de vacă, rosti vrăjitoarea și înfipse bățul în mijlocul camerei. Unde zace bățul să dispară ospățul! Unde pică bâta, să nu mai bea lapte fata! Cum am poruncit, așa să rămână timp de zece ani, până am să mă duc pe lumea cealaltă, zise vrăjitoarea.

Și vrăjitoarea se dădu de trei ori peste cap și se transformă într-o pasăre care zbură spre largul cerului.

Împăratul decise să dea sfară în țară să cheme toți cunoscătorii în ale îngrijirii pruncilor și toate vrăjitoarele și toți zmeii din toate împrejurimile ca să dezlege blestemul.

Însă blestemul lovi întreagă împărăție, nu doar feciorul.  Niciun copil cu vârsta până într-un an nu mai voia să bea lapte proaspăt, nici în ruptul capului. Întreaga împărăție era în pericol. Cu ce aveau să-și mai hrănească mamele pruncii? Cum o să aibă viitoarele mame copii cu pielea la fel de frumoasă și albă?

Cu împărația și pruncul în pericol, împăratul nu știa ce să mai facă, cum s-o mai scoată la capăt. Sfetnicul său de încredere îi spuse că a venit un cunoscător într-ale doicimii din lumea vastă, îndepărtată tare de împărăția sa.

- Să pășească, porunci împăratul.

- Măria ta, sunt doar un umil cioban, venit de peste mări și țări, obosit de drum, dar dornic să împart din cele cunoscute.

- Grăiește.

- În tărâmul nostru, pruncii nu au voie să bea lapte de vacă până la vârsta de un an.

Împăratul se uită mirat, cu o urmă de curiozitate.

- Dară cel mic bău lapte de vacă și crescu fără probleme, cu piele albă ca laptele și păr născut din soare.

- Nu mulțumită laptelui de vacă proaspăt, Măria ta.

- Ce vrei să zici? Că laptele de vacă nu face bine copiilor până într-un an?

- Firește. Am auzit de blestemul dumitale și am fugit cât am putut de repede. Noi am făurit o ambrozie deosebită, făcută din lapte bătut, ovăz, mere sănătoase, pere arătoase și cu vanilie. Pruncii noștri arată la fel de falnici ca al dumitale. Cât ați ținut laptele în ulcioare?

- Servitoarele îl pun în bucătărie și îl uită cu lunile. Carevasăzică s-a prefăcut în lapte bătut.

- Într-adevăr. Pruncul a savurat lapte bătut, nu proaspăt, de asta pielea și părul.

Cum află împăratul, dădu sfară în țară ca toate ogrăzile să-și țină laptele în ulcioare pentru perioade îndelungate și să adauge fructe coapte și tărâțele ale mai bune, cu care se mândrește pământul. De atunci încolo, toți pruncii din întreaga împărăție au avut pielea frumoasă și albă ca spuma laptelui.

Blestemul vrăjitoarei nu mai avea nicio putere asupra nimănui din întreaga împărăție. Și cu toții, în frunte cu feciorul împăratului, crescură în fiecare an cât alții în zece și se bucurară de natură și de tot ce avea să le ofere viața în felurile feluri.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea dumneavoastră așa.