Pruncul născut din conopidă și cremă magică

A fost odată ca niciodată un soț și o soție cărora “Ăl de Sus” nu le-a binecuvântat viața cu un prunc. Nu că nu au vrut, au vrut din cale afară. Soția vedea pe stradă alte femei plimbându-și odraslele și se gândea în fiecare zi că visul ei cel mare este să fie mamă.

Soțul se frământă zi și noapte ca să rezolve doleanțele partenerei, întrebă în toate colțurile satului, poate-poate auzi cineva de vreun leac, vreo minune, vreun ajutor divin care să îi ajute să aducă nițică lumină în vieților lor.

Într-o zi, în miaza mare, în sat poposi o caravană imensă, cu doi cai zdraveni, conduși de o babă atât de bătrână încât nu i se vedeau ochii de riduri. Norocul face ca această caravană să oprească în fața casei lor. Femeia țâșni din casă și ieși să vadă ce-i cu tărăboiul.

- Avem leacuri băbești, de deochi, de născare, de binecuvântat case, nunți, botezuri, pentru viitorul copil, viitorul mire, viitoarea casă. Avem leacuri băbești, maică, începu baba să țipe din toți rărunchii.

- Aveți vreun leac și pentru noi?, întrebă femeia.

- Am de toate pentru toți. Ce-ți trebe?

- Vreau un copil, aveți vreo poțiune?

- Ah, ai noroc, fetița mea. Întinde mâinile.

Femeia întinse mâinile și baba îi puse în brațe o conopidă.

- Ce e asta?, întrebă mirată femeia.

- Dacă uzi în fiecare zi această conopidă cu dragoste și apă, o să crească un copil în ea.
Dar există și consecințe.

- Consecințe?

- Copilul se va irita de la scutece în fiecare zi.

- Îi pun de bumbac.

- Fără excepție, fetița babei.

Femeia luă conopida, îi dădu babei câți bani ceru și atât caravana, cât și ea își văzură de drum. Femeia plecă fericită în casă, nerăbdătoare să-i arate bărbatului minunea. Intră în casă și puse conopida pe masă, sub privirile mirate ale soțului.

După ce îi explică, acesta fu de acord ca fiecare dintre ei să facă cu schimbul. O zi el o să ude conopida, o zi ea. Și uite așa trecură zilele întruna și conopida creștea văzând cu ochii.

Se pare că se apropia ziua cea mare și asta trezea o sămânță mare de îngrijorare în sufletul femeii.

Au trecut zile întregi și nopți nedormite, dar una dintre zile s-a dovedit a fi cu adevărat specială: dimineața a început cu plânsetele unui copil.

Cei doi erau fericiți nevoie mare de mica lor bucurie. Însă fericirea lor avea să fie de scurtă durată pentru că pruncul începu să se irite de la scutece, cum a prezis baba. Încercară de toate, scutece de bumbac, de in, ba chiar din cânepă sălbatică și nimic. Iritația nu dispărea nicicum.

Într-o zi, caravana babei se întoarse în sat. Femeia o recunoscu imediat și-și trimise bărbatul să facă rost de-un leac. Se gândi că dacă merge chiar ea, baba o va recunoaște și va refuza să-i dea ajutor de orice fel.

Bărbatul fugi numaidecât după caravana babei și-i povesti pățania. Baba îi dădu câteva ingrediente care ar putea să-i aline durerea micuțului, dar nu să o vindece. Le puse în același recipient pe toate și bărbatul lăsă apoi ingredientele pe masa din bucătărie, în soare.

A doua zi, din cauza soarelui, agitației de pe drum sau poate chiar vreunei vrăji de‑ale babei, gălbenelele, tărâțele de grâu și extractul de zinc se amestecară într‑un soi de cremă. Femeia veni atunci cu ideea să ungă copilul cu soluția. Nu știa dacă va funcționa, dar la fel nu a știut nici dacă din conopida uriașă pe care o țineau în casă se va naște un prunc și iată. Lăsă totul în voia sorții și speranței și de data aceasta.

Și avu numai de câștigat.

Cu ajutorul cremei, pruncul nu a mai avut deloc iritații și dormea noaptea liniștit de fiecare dată. Și crescu mare văzând cu ochii.

Și fură toți fericiți până la adânci bătrâneți.