Împărăteasa și apa chioară

A fost odată ca niciodată o împărăteasă ce domnea peste nouă mări și nouă țări, despre care umbla vorba că le știe pe toate. Acuma, la cât de întinsă era împărăția, vorbele umblau din gură-n gură-n și din târg în târg, că oamenii vorbeau pe multe limbi și mai aveau și obiceiuri diferite. Și uite-așa se face că înțelepciunea împărătesei se trăgea din toate vorbele adunate din popor, tot culese de iscoadele și trimișii săi, de prin orașe și sate.

Ei, și împărăteasa asta avea o fiică mândră ca o crăiasă. Care, deși nu avea mai mult de două primăveri, toată lumea știa de frumusețea ei, sclipitoare ca soarele de pe cer. Lesne de înțeles că împărăteasa ținea la ea ca la ochii din cap și pusese doar cele mai iscusite doici din toate zările s-o aibă în grijă – bineînțeles, numai după îndrumările ei, că doar se știa cât de înțeleaptă era. Atât de mare era grija care i se purta prințesei că fata nu era spălată decât cu apă – și numai pe corp, ferească cerul să-i spele careva părul din căpșor, cu bucle aurii ca grânele de sub soare! Numai apă dintre cele mai pure, fără nicio poțiune, fără nicio plantă care să-i atingă trupșorul gingaș.

Dar într-o bună dimineață, se făcu că împărăteasa veni în camera copilei s-o mângâie după somn, după cum îi era obiceiul. Însă de astă dată, nu mică-i fu mirarea văzând-o într-o priveliște cumplită: cu minunatul ei păr auriu dintr-odată ud – și înfășurat în prosopul ei de catifea. Fetița mirosea și într-un fel ciudat, aproape ca un câmp dintr-acelea bătute toată vara de soare. Iar lângă pătuțul ei, o doică nemaivăzută până atunci îmbrăca prințesa pentru o nouă zi! Împărăteasa simți c-o ia cu leșinul, iar apoi se făcu roșie de furie:

- Cine ești tu??? Ce faci aici? o luă împărăteasa la rost pe servitoare. Încerci să-i faci de petrecanie fiicei mele, moștenitoare a jumate de împărăție?

- Măria ta, răspunse dădaca, o iubesc pe prințesă ca pe propria mea fiică și nu aș cuteza nicicum s-o pun în primejdie. Eu sunt o femeie simplă, de la țară, unde orice îngrijim facem cu dragoste, de la grânele de pe câmp până la propriii noștri copii. Eu nu-s venită demult la curtea dumitale, dar am sosit cu cel mai de preț dar al meu: o licoare din apă și tărâțe, cu care am scăldat-o pe prințesă pe trup și pe păr, așa cum facem și noi pruncilor noștri din sat.

- Cum??? tună împărăteasa. Îndrăznești a folosi vrăjitoriile tale pe fata mea, cea mai mândră prințesă din toată lumea? Te voi izgoni în cel mai îndepărtat colț al împărăției!

Spășită, femeia plecă. Iar împărăteasa porunci celor mai credinicioși străjeri ai săi să aibă grijă s-o trimită în cel mai îndepărtat tărâm, ca biata dădacă să nu se mai întoarcă niciodată.

Dar iată, nu peste multă vreme, mare nenorocire se abătu asupra împărăției. Un zmeu dintr-aceia cu șapte capete, ce dorm în cea mai străfundă și mai întunecată grotă, se trezi după veacuri întregi de somn cu mare poftă de mâncare. Și având această foame grozavă, se năpusti asupra castelului, pricinuind numai foc și pară în jur. Mulți viteji din toată împărăția încercară să-i vină de hac, dar fură cu toții puși pe fugă. Nici măcar împărăteasa, în toată înțelepciunea ei, nu putea desluși cum să alunge lighioana din cetate.

Dar dând târcoale castelului în zbor, privirea zmeului fu atrasă de fereastra de la odaia camera prințesei. Iară Iar privind înăuntru, ce văzu el? Buclele aurii ale copilei sclipind în soare, orbind creatura obișnuită cu bezna peșterii sale! Mirosul curat al pielii ei, îngrozind hidoasa fiară! Orbit, zmeul de îndată făcu cale întoarsă până în cea mai adâncă gaură a peșterii din care venise. Împărăteasa pe loc se minună și-n acea clipă băgă și ea de seamă cât de fină, curată și îngrijită era dintr-odată pielea copilei, față de înainte. Cât de lucioase și sănătoase erau acum buclele prințesei! Nemijlocit, dădu poruncă să fie găsită dădaca pe care chiar ea o trimisese la mare depărtare.

Dar în cel mai îndepărtat colț al împărăției cu greu mai găsești pe cineva! Noroc că, așa cum se tot întâmplă, vorbele umblau din gură-n gură și din târg în târg. Și-n fiece oraș și sat al tărâmului, pielea copiilor devenea tot mai sănătoasă, iar părul tot mai fin. Și uite-așa se făcu că iscoadele și trimișii împărătesei dădură într-un sfârșit de urma dădacei alungate de dânsa. Iar împărăteasa o primi acum cu mare alai pe femeie, făcând-o sfetnica sa cea dintâi.

- Bag de seamă că ești femeie înțeleaptă! spuse împărăteasa. Dar care este, rogu-te, taina licorii tale, care mi-a făcut prințesa și mai mândră decât era înainte?

- Ia, Măria ta, nu-i mare taină! Apăi la mine-n sat și-n vale am îngrijit mulți copii. Și apa chioară, simplă, nu-i de ajuns pentru sănătatea lor, că-i prea dură pentru gingășia pielii – până și pentru părul lor tânăr! Licoarea mea nu-i altceva decât una în care am măcinat pulbere fină-fină de tărâțe, dintr-acelea sărutate de soare, și fără săpun. Toate acestea înmoaie pielea și părul până le fac dulci ca cea mai fină catifea!

Auzind acestea, împărăteasa dădu poruncă în toată împărăția ca orice copil să fie spălat cu licoarea femeii. Apoi au dat mare ospăț, iar în anii ce-au urmat, fiecare prunc a crescut mare și sănătos, puternic, cu pielea fină ca mătasea și cu părul lucios ca razele soarelui de pe cer.

Vrei ca cel mic să aibă pielea și părul la fel de frumos?

Alege Töpfer Babycare loțiune spălare păr și corp!

DESCOPERĂ PRODUSUL
crossmenu linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram