Buricul năzdrăvan

A fost odată ca niciodată, pe când făcea plopul pere și răchita micșunele, un moș și-o babă ce trăiau la marginea pădurii. Moșul și baba asta toată viața vrură să aibă și ei un fecior al lor, că tare mult mai iubeau ei copiii. Însă, precum socotelile de-acasă nu se potrivesc tot timpul cu acelea din târg, în zadar se rugară ei ani de zile la toți sfinții, că tot nu se întâmplase.

Dară iată, într-o noapte ca orișicare alta, se făcu că Sfânta Vineri binevoi a se arăta în vis babei:

- Toată viața te-ai rugat, babă, să ai și tu un copil cu moșul tău, să-l iubiți, să vă aducă o cană cu apă la bătrânețe. Și că tot nu v-ați pierdut nădejdea toți anii ăștia, am hotărât să vă binecuvântez. Fugi acuma, babă, și pune în țărâna de lângă prispă câteva boabe de grâu, niște sâmburi de măslină și un ulcior cu lapte. Apoi du-te înapoi la somn, iar în zorii zilei tu și moșul tău veți avea prunc. Dar ia cu seamă! Pruncul ăsta nu va fi ca orișicare. Căci el va avea un buric năzdrăvan, care va vorbi și vă va pune la încercare!

Cum auzi asemenea minunăție, imediat deschise ochii și țuști baba-n prispă! Numaidecât îngropă câteva boabe de grâu și sâmburi de măslină în pământ și lăsă și un ulcior cu lapte de capră lângă ele, apoi o tuli înapoi în pat, după cum îi lăsase Sfânta Vineri vorbă. În zori, îi spuse moșului grozăviile din timpul nopții.

- Apăi mare ți-e grădina și-ntinsă rogojina, Doamne! răspunse moșul. Începi să umbli după măgari verzi pe pereți, bag de seamă! continuă el, deloc încrezător în spusele babei.

Dar nici nu apucă moșul să termine bine de bombănit, că un țipăt tare se auzi dinspre prispă. Într-un coș de nuiele, ce să vezi? Cea mai minunată făptură ce-o văzuseră ei pe fața pământului: un prunc cu părul bălai-auriu și cu ochii de smarald, scâncind dinăuntru!

- Mulțumescu-ți ție, Sfântă Vineri! strigă baba lăcrimând, spre marea mirare a moșului. În sfârșit, un prunc al nostru, care să ne aline bătrânețile!

Dar când se uitară cu mai multă aminte, să vadă și să nu creadă! Nu pruncul era cel ce scâncea, altminteri fătul era tare cuminte și vesel. Din buricul copilului ieșea un ciot, cam de două degete lungime, tare neliniștit și țipând întruna, de se cutremura tot codrul! Mai mult, văzând mirarea moșului și babei, buricul prinse chiar glas și începu să se răstească la cei doi:

- Babo! Moșule! Eu sunt buricul năzdrăvan și de nu-mi faceți pe plac, voi sta pe capul pruncului vostru până la adâncile lui bătrâneți și nu-l voi lăsa să se împlinească și el în viață!

- Tiii, năzbâtie! răspunseră cei doi. Trăirăm s-o vedem și pe asta! Apăi spune, buricule năzdrăvan, că multă vreme ne-am dorit copil, și doar n-o să-l punem în primejdie chiar acum!

- În primul și-n primul rând, să nu-i faceți baie pruncului până ce nu l-oi părăsi eu de bunăvoie! Altfel, ochii i se vor transforma-n smochine și picioarele-n prăjine! Din gură pururea va mieuna, iar din nas va fluiera, pe prunc să-l îmbăiați de veți încerca!

Și uite-așa, buricul năzdrăvan începu să le facă viața amară moșului și babei, dar și pruncului, care altminteri tot ce face un prunc făcea și el: plângea, se agita, uda fășețelul
și-l mânjea – treburi pentru care orice mamă își scaldă copilul în apă ca să-l spele.

Dar de fiece dată când baba voia să-l curețe, răcnea buricul năzdrăvan, că-i va fi vai și-amar feciorului numai dacă vreun strop de apă l-ar atinge. Bociră și moșul și baba toată ziua pentru acest necaz. Dar iată, peste noapte, Sfânta Vineri se arătă iar babei în vis:

- Toată viața te-ai rugat, babă, să ai și tu un copil cu moșul tău, să-l iubiți, iar acum v-ați trezit pe cap cu buricul năzdrăvan ce nu vă dă pace! Ascultă la mine cum să faci, că nu degeaba te-am pus să îngropi grâul și măslinele și să lași laptele-n ulcior. În zorii zilei, mergi și vezi cum au crescut! Apoi din grâu scoate tărâțele, din măsline uleiul, iar din lapte zerul și amestecă-le pe toate-n apă curată. Și fă-i baie așa, oricît ar țipa buricul năzdrăvan, dar fără să cufunzi copilul în cădiță.

A doua zi, zis și făcut. Moșul măcina, iară baba amesteca până ce ieși amestecul ascultat în vis.

- Văleleu, ce-mi faci, babă nebună? Ți-am zis să nu speli copilul până ce plec eu! Ai să vezi acum ce i se va-ntâmpla pruncului, ai să plângi amarnic!

Vai și-amar țipă buricul năzdrăvan ca din gură de șarpe, că nimic nu i se întâmpla copilului. Ba dimpotrivă: nu mai era udat, ci curat. Nu mai scâncea, ci chicotea. Nu se mai încrunta, ci se veselea. Și cu cât mai mult se veselea pruncul, cu atât mai mult tăcea buricul.

Într-un final, văzând buricul năzdrăvan că nu mai are cine să-l asculte, își pierdu cu totul glasul. Iar într-o bună zi, la nu mai mult de o lună depărtare, își luă traista-n spinare și plecă cu totul, în care colț al zării văzu el cu ochii. Și ce s-a întâmplat cu buricul năzdrăvan nu mai știe nimeni a vă spune, că nici n-are importanță. Ce are cu adevărat însemnătate e că pruncul a crescut mare, frumos, deștept și sănătos, cu toate băile pe care i le-au făcut părinții în prima sa lună de viață.

Și-am încălecat pe-un cocean și v-am spus povestea buricului năzdrăvan.