Vrăjitorul cel murat

A fost odată ca niciodată, peste nouă pășuni și nouă căpșuni, peste șapte văi și șapte păstăi, peste cinci coline și cinci măsline, o mândră împărăție. De ce era așa mândră împărăția asta, întrebați? Păi fiindcă toți copiii, pruncii și feciorii săi erau puternici, rumeni în obraji și rotofei cât cuprinde. Acum, dacă întrebați și de ce erau ei asemenea, aflați că răspunsul e simplu: vacile.

Vaci mândre și semețe la rândul lor, vaci care dăinuiau pe tot cuprinsul țării, pe fiecare pășune și fiece ogor, pe orișicare glie și orișice islaz. Și cum pășteau ele iarbă verde pe săturate, tot pe săturate dădeau și cel mai alb și bogat lapte din toate cele patru zări. Iar toți pruncii și copiii țării se îndestulau cu nesaț din acest lapte alb, hrănitor și dulce – și mari, rumeni și rotofei creșteau! Atât de însemnat devenise laptele în împărăție încât se dăduse și o lege care se respecta cu sfințenie: laptele se bea așa cum e! Nu se îndulcește, nu se acrește, nu se sărește, nu se amărește!

Ei, și multă vreme curse laptele prin împărăția asta, dar, într-o zi ca oricare alta, se întâmplă ceva cumplit.

Dintr-odată, pur și simplu peste noapte, vacile începură să nu mai dea lapte! Nici azi, nici mâine, nici răspoimâine – și continuă tot necazul săptămâni în șir. În zadar stăteau toți cetățenii cu gălețile sub ugerele vacilor, încă un pic și rugându-se la ele, că nimic! Nici un strop de lapte nu mai curgea și nimeni nu pricepea de ce. Zi după zi vedeai cu ochii cum toți copiii din tărâm deveneau tot mai firavi, tot mai palizi, tot mai slabi. Nu tu chef de joacă, nu tu chef de glume, ba chiar erau și din ce în ce mai bolnăvicioși!

- Nu-i a bună! hotărî la scurt timp, în înțelepciunea lui, Împăratul – și toată lumea îi dădu dreptate. Și știu și cine-i în spate! Asta nu poate fi decât lucrarea Vrăjitorului cel Murat! – și toți supușii îi dădură din nou dreptate, de data asta în cor și cu mare năduf.

Acum sigur vă întrebați cine oare să fie acest Vrăjitor cel Murat, cum de se strecură el așa hodoronc-tronc în poveste, dar și mai important, care să fie pricina lui? Ei, pentru asta trebuie să ne dăm de trei ori în gând peste cap, să ne transformăm într-o pasăre a cerului și să zburăm până hăt-departe, la marginea împărăției. Acolo, pe un vârf de munte răzleț, unde pășunile fac loc stâncilor, iată cum dăm de o moșie pe cât de mare, pe atât de singuratică. Iar în această moșie sălășluia, de sfinții-mai-știu cât amar de vreme, un ciudat numit Vrăjitorul cel Murat.

Or măcar așa-i zicea norodul, căci multe despre dânsul nu se cunoșteau. Se zvonea că stă de unul singur ca un pustnic, de făurește, născocește și vrăjitorește toate nevrutele. Se zicea că prin ochii lui necurați poate să zărească lucruri atât de mici, mai mărunte chiar și decât un fir de praf, încât oamenii normali nu le pot vedea – cărora el le zicea microbi. Dar și mai mult, se șușotea că face și nelegiuirea cea mare: pune laptele la acrit! Da, ați auzit bine, Vrăjitorul cel Murat era numit întocmai fiindcă punea la murat orice bucată – până și laptele cel alb și dulce al vacilor din împărăție!

Astfel că, ghicind pricina, iată cum lumea plină de jale veni în ceată mare la moșia Vrăjitorului cel Murat să-i ceară socoteală pentru laptele ce nu mai curgea. Călare pe un cal alb, din fruntea acestei oaste, Împăratul strigă primejdios la vrăjitor:

- Destul ai secat ugerele vacilor noastre, scamator murat! Ieși afară și dă-ne laptele înapoi, ca pruncii să ne fie iarăși sănătoși și voinici!

Însă vrăjitorul tot nu apărea. Așteptă gloata ceasuri în șir până ce, pierzându-și răbdarea, Împăratul ordonă celor mai voinici cavaleri ai săi să intre-n moșie și să-l aducă de umeri pe vraci, ca să-i tragă apoi o mamă de chelfăneală. Și chiar când oștenii se pregăteau să lovească cu berbecele-n poartă, vrăjitorul ieși la lumină. Iar în brațe căra o ladă cu butelcuțe – sigur pline cu înc-o năzdrăvănie de-a lui!

- Oameni buni! strigă vrăjitorul spre mulțime. Nu vă impacientați, deoarece sunt la curent în întregime cu problemele voastre și intenționez să vă ajut științific!

- Hârrr, mârrr, cârrr!!! răzbi mulțimea, care știa zvonuri și despre cuvintele mai simandicoase și străine pe care vrăjitorul le folosea în vorbire.

Iar atunci vrăjitorul, cât se poate de cumpănit, începu a face ceea ce el numea o demonstrație. Și anume, luă un vițel pricăjit din curte, care nici el nu mai apucase de mult a bea lapte de la mama lui, și-l îndestulă cu una dintre butelcuțele lui vrăjitorești. Nu mică fu mirarea poporului când vițelul începu, chiar în fața tuturor, să se înzdrăvenească bând din licoarea năzdrăvană.

- Observați, spuse vrăjitorul, cum băutura mea e testată pe animale, iar vițelul se simte mai bine! Formula ei conține lapte ecologic îmbogățit cu Omega 3 și 6, fier, iod și vitamina D. Iar ingredientul secret îl reprezintă bacteriile prevalate din fermentarea laptelui și nu numai – pe care eu le numesc probiotice.

Dar văzând vrăjitorul că gloata tot se uită la el ca mâța-n calendar, repetă vorbele pe înțelesul tuturor:

- Carevasăzică, licoarea mea e mai bună spre creșterea pruncilor chiar și ca laptele! Are tot ce-i hrănitor din lapte – și chiar ceva mai mult, ce ajută măruntaiele țâncilor să crească zdravene și nebolite: microbi!

Auzind aceste grozăvii, Împăratul se roși de mânie la față. Cum să ne dai să bem microbi??? Asta poate merge la oamenii cu probleme! Dar imediat, din roșu se făcu străveziu la chip văzând cum fiul său, Prințișorul, abia auzind cuvintele vrăjitorului, dădu bâldâbâc pe gât una dintre butelcile cu licoare. Și mai mare fu de data asta mirarea poporului, văzând ce se petrece. Din palid la față, plăpând și bolnav cum era de când nu mai băuse lapte, Prințișorul deveni din nou rumen, forțos și voios! Tiii, păi vrăjitoria Vrăjitorului cel Murat nu-i deloc necurată – e de fapt minunată! Și văzând acestea, Împăratul prinse drag de vrăjitor și spuse din toată inima:

- Vrăjitor cel Murat, de azi vei fi cunoscut în împărăție drept Vrăjitorul cel Minunat! Scamatoriile matale de a pune laptele la murat (și nu numai) au dat roade și ne-au făcut copiii teferi! De acum încolo, poțiunea ta să fie băută de toți, și mai ales de prunci! Că așa am văzut eu că face bine și așa am hotărât eu!

De atunci încolo, Vrăjitorul cel Murat – pardon, Minunat – începu să făurească băutura lui. Și nu numai că toți copiii deveniră zdraveni din nou, deveniră zdraveni și mai tun! Căci mațele le mergeau și mai bine, iar tăria trupului era și mai tare! Și ca să vezi surpriză și mai dulce, și vacile începură să dea lapte iar, căci boala pe care o înduraseră trecu și ea bând și ele licoarea cu microbi buni nou-născocită în împărăție.

Și trăiră toți, de la vițel la prichindel, de la văcuță la țărăncuță, de la tăuraș la fecioraș, sănătoși până-n măduva ciolanelor, până la adânci bătrâneți.